• 1
  • 2

Pensiunea Agroturistică Oprișan este amplasată în localitatea Crișan, în inima Deltei Dunării, unde natura a fost darnică cu peisajele pe care nu le veți uita niciodată.

După 4 ani de agroturism am înțeles că este important să creăm condiții pentru oaspeții noștri. În anul 2004 am construit pensiunea și am obținut toate licențele și autorizațiile.

Noi, Florin și Adrian, oameni ai locurilor, îndrăgostiți de natură și pescuit vă putem dezvălui din farmecul Deltei. Fiind ghizi autorizați și cunoscători ai limbilor engleză, franceză și rusă, organizăm plimbări și partide de pescuit.

Vă punem la dispoziție trei ambarcațiuni: ambarcațiune cu 7-8 locuri, ambarcațiune cu 4-5 locuri și ambarcațiune rapidă 5 locuri.

La noi puteți servi mâncăruri tradiționale din pește proaspăt. Majoritatea legumelor sunt din grădina pensiunii, iar laptele proaspăt este de la văcuțele din ograda pensiunii.

Oaspeții noștri au la dispoziție 6 camere și un apartament, dotate cu baie proprie, TV (Dolce), încălzire centrală, iar camerele 3, 4, 5, 6 și apartamentul sunt dotate cu aer condiționat.

Sala de mese este dotată cu: TV LCD (Dolce), aer condiționat, internet wireless și încălzire centrală.

La noi veți găsi o lume mai liniștită, mai simplă, mai naturală!

Acasă